Monthly Archives: august 2015

Locul de rugăciune din casa creştinului

Cele mai multe dintre casele crestinilor au amenajat un loc anume, un coltisor pentru rugaciune. Acesta este intr-un loc mai ferit din casa, desigur tot in partea de rasarit, in jurul unei icoane. Este un fel de altaras unde se pastreaza toate lucrurile sfintite din casa. Aici pastram aghiasma mare, apa sfintita de la sfestanie, […]

De ce tămâiem?

Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al […]

Învăţătura ortodoxă despre Icoane

I. Ce reprezintă icoana ortodoxă pentru creştini? Biserica Ortodoxă păstrează o bogăţie imensă în domeniul gândirii patristice şi al Sfintei Liturghii, din care face parte şi icoana. Cuvântul icoană este de origine greacă: εικον = “eikon” înseamnă “chip, imagine, portret”.Cinstirea iconanelor ocupă un loc foarte important în învăţătura ortodoxă. Aceasta pentru că icoana nu este […]